COMUNICAT INFORMATIV Privind organizarea consultărilor publice asupra inițiativei de trecere a unor terenuri din domeniul public în domeniul privat al satului Clișova, r-nul Orhei
Primăria satului Clișova, raionul Orhei, aduce la cunoștința publicului că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 436/2006 privind administrația publică locală și ale Legii nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional, vor avea loc consultări publice privind inițiativa de:
Trecere a nouă (9) terenuri din proprietatea publică – domeniul public în proprietatea publică – domeniul privat al unității administrativ-teritoriale.
Scopul acestei inițiative este valorificarea eficientă a patrimoniului local și crearea condițiilor legale pentru darea în arendă sau vânzare, conform legislației în vigoare.
Documentele privind identificarea și descrierea terenurilor vizate pot fi consultate la sediul Primăriei sau pe pagina oficială web http://primariaclisova.sat.md/
Invităm toți cetățenii, agenții economici și persoanele interesate să participe activ la aceste consultări.
Opiniile și propunerile pot fi depuse:
- în scris, la sediul Primăriei;
- prin e-mail, la adresa: primariaclisova@gmail.com , primaria.clisova@apl.gov.md;
- sau exprimate verbal la sediul Primăriei.
Participarea Dvs. contribuie la un proces decizional transparent și eficient în gestionarea patrimoniului local!
Primăria satului Clișova
